Muritori despărțiți de timp

Între stele cu susul în jos și pe lângă luna obosită de atâtea arsuri de raze atipice m-am plimbat necontenit căutându-ți fărâme din chip.Parfumul tău mi-a rămas amprentă și ochii tăi negri precum cerul înnorat într-o noapte de iulie mi s-au implementat pe retină.Am început să te văd în orice lucru, involuntar, devenind deja iritant să te compar cu soarele-n splendoarea sa.
Mă trezeam noaptea, uitându-mă la tine și începând să plâng gândindu-mă că suntem muritori, înfofolindu-mă la pieptul tău fără să mai vreau să-ți dau drumul când aveai să pleci la dimineață.
Cluj, Timișoara, Baia Mare, Arad, Calea Lactee, orinde aș merge(și oriunde AM fost) acum sunt la dietă de sentimente.Ai fost ca o zi de vară, doar că erai canicula.
Întoarce-mă-n iulie și nu mă mai aduce înapoi ...

Acum, te rog, că mâine s-ar putea să-i dau timpului mită și să se oprească, dar fără să ne găsească.