It must have been heaven

sau despre toate momentele în care am sperat că ce sărut
se cațără sub forma unui cărăbuș sacru în scobitura pupilei

Mă frapează determinismul rece la care sunt supuse
lucrurile fizice
niciun miracol nu mai are loc între patru pereți în care îmi momesc rațiunea să te evoce

//totul a fost adevărat numai atunci//

dar acest gol suspendat de "nu încă" prin care simt inutilitatea bătăilor tale de inimă sub mâinile noastre stângi îmi spune ceva
și nu vreau să fie inteligibil

Îmi îmbrac obsesia și dogmele ca niște paranteze goale
ordonez militărește imaginile din interior drept o succesiune reală de fapte

//În univers totul este compensare//

Simt această perfecțiune în corpul meu
probabil este o îndeletnicire a neuronilor-oglindă             de a-mi activa aceleași zone cerebrale ca atunci când te sărutam

//când, de fapt, eu nu fac nimic acum//

Asta este fracțiunea infimă a eșecului
tot ce ar fi trebuit să îți spun,
gesturile pe care ar fi trebuit să le fac,
mângâierile pe care ar fi trebuit să le simt puțin mai mult pe coridorul gol și rece

//simt o plăcere prin procură//

și toți neuronii-oglindă ce mi se activează
îmi povestesc despre cărăbușul sacru
ce nu se va fi așezat vreodată în plesniturile dintre noi
și falangele mâinii stângi
pe care ți-ai întins odată bătăile inimii

//dar niciodată acum//