don’t feed the freaks

Ce faci? De ce ai deschis ochii? Acum e prea târziu nu ?
nu știi ce oră e, îți imaginezi cea mai absurdă oră,
când e prea târziu să te culci, și prea devreme să te trezești.
răspunsul e trei , trei și puțin. dar ceasul arată două, două fix.
Închide ochii.
dar te ridici, e beznă , ajungi la bucătărie.
te așteaptă o carte de colorat pe masă,
ca atunci când s-a mai întâmplat și ai văzut un șoarece.
Acum.
dar te întorci și e ... NIMIC.
te așezi , e cartea pe care nu ai terminat-o niciodată.
dar... cum o vezi , era întuneric , ai aprins becul , sau era aprins ?
Taci.
continui, colorezi un copil care a lăsat pisica în casă
să prindă șoarecele pe care l-a văzut.
pisica intră , se uită la șoarece și vine lângă tine,
dar mâna ta o mângâie prea aspru , te mușcă,
dar te întorci și e ... NIMIC.
e prea absurd, dar absurdul nu e NIMIC .
și șoarecele e mov și are ochii negrii .
negrii ca bezna în care te afli , fără bec, fără pisică.
Fugi.
dar fuga te prinde din urmă și timpul și holul nu se lungesc.
Fugi.
dar stai. de ce fug ?
și te întorci și e .. NIMIC.
dar ceasul arată două și un minut.
De ce îți e frică?
de NIMIC.