stafie

trece noaptea, trece ziua
gândul luptei pentru tine
avansează, devansează
urma umbrei de rațional

n-am vrut să cred la început
m-am ascuns, m-am dus
n-am ştiut ce să fac atunci
cum nu ştiu nici acum

care e direcția mea dacă
tu eşti numai contrasens
ai uitat să asfaltezi
sufletul cel plin de gropi

ma sperie doar ideea
posibilelor treaze nopți
nu stiu în ce mă bag
poate doar cad brusc

eşti tu acel ceva obscur
de mare că devii gigant
şi uşor mă prinzi în plasă
şi mă laşi să sufăr mult

nu mai vreau
d-atâtea ori am ştiut şi am simțit
că în sfarşit
eşti a mea, iară te-ai dus

întoarce-te aşa vreau eu
calculez în gând motive
să rămâi a mea mereu
dar mintea ta doar o stafie