timpan

...am o plăcere bolnăvicioasă
în a-mi dori să simt lipit
triunghiul degetuluimare-arătător-șicelelalte3fideluțeplecatelanani
de plasticul instrumentului MILAN.
Se prelinge din el, ca de pe colțul unei guri încleștate,
Un firicel când negru, când albăstrui
ce știe să mâzgâlească toate literele pământului,
din toate alfabetele limbilor vorbite de
prunci din lăcrimele, bastarzi de-ai lui Golding,
amanți pletoși&mutanți unsuroși.
Și-mi mai place al naibii de tare
să-mi vărs toateplăcerilemelevinovate
în căușul urechii tale
de spiriduș întors de la sfârcul mamei:
de-10-luni-numai-țigăricuclickșitaride10,
de-10-luni-numai-vinsecpenemâncate,
de-10-luni-numai-cele2inelesubțiriflecărindu-mipemetacarpiene,
de-10-luni-numai-esențegreoaie
ce vor vreau să te mă domine pe gâtlej
și să potolească fulgerul moviu – vena pulsatilă,
ori de câte ori se zbate ca-ntr-o găleată,
provocată (golită) de calmul tău muntos,
de nestrămutat nici măcar cu-o mușcătură,
de cartilajul a ceea ce e înainte de canalul (cam gol)
auditiv extern.
Că oricum ai copiat cu nesaț de la mine la anatomie.
Și când te gândești că, după ce
n-o să-mi mai țiuie,
timpanul meu, ce nu e totuși de porțelan chinezesc,
o sa se spargă într-o zi, dar doar
de cât e de asurzitor și de senin
tot murmurul tău de repaos muribund.