Fabrica de visuri moarte

Plânge penița că acum nu mai scrie
Cu sânge regal ar împroşca peste hârtie,
Dar cerneala s-a uscat de la atâta amară aşteptare
Şi-şi strigă disperarea urlând în şoapte.

Pianul, şi el stă uitat într-un colț...
N-am mai atins demult o clapă.
Dacă ar putea, mi-ar trage în ureche un glonț
Cântându-mi chemare, o jalnică sonată.

Pe un dulap, un arcuş stingherit aşteaptă învierea
Doar o coardă de-ar mai putea săruta şi-ar alina tristețea,
Dar peste ele, în cavou, somnul de veci mantaua şi-a lăsat,
Iar capacul cavoului niciodată nu se va mai lăsa ridicat.

Într-o cutie rătăcită: mii de poze, amintiri,
Acelaşi chip în fiecare, dar alt vis mort la final de zi.