Aheu pătimaş

Moale ţi-e privirea aşezată pe braţul meu
Ca un parfum tămâios şi dulce,
Când vocea-ţi îndurerată de aheu
Se ţese-n aer ca o amară cicatrice.

Te simt atât de vechi şi proaspăt
Ca un imn scris într-o limbă nouă,
Pe care îl intonezi fără început şi fără capăt
Scrijelind pe chip mici stropi de rouă.

Dar ochii nu mi-i cauţi îmbătat
Şi nici a pielii catifelare nu o strigi,
Ci vorbeşti doar despre cum s-au luptat
Cu foc ai tăi greci în nopţile târzii...