Pieirea punctului post-mortem

Zidăria începea să-și scobească singură similitudinile
Astfel
Din palatul mărinimiei noastre
Se-alesese ruina edificiului neomenesc

Atât de viu
În grădina fecundă
Cresc din ploi
Prin uscăciune și noroaie
Melci
Și viermi
Fără intestine ca ascunziș

În grădina fără glastre
În care cântă chipuri pudrate de talc
Se oprise timpul
În fața zidăriei
Ce pe-atunci
Reversibil
Își număra cărămizile.

În grădina
Udă
Și rece
Cu lumină caldă
Așteaptă un prunc
Să intre

Să nu te-ntrebi cu ce greșise
Căci în grădină
Totul e cuminte
Statornic
Organic
Vital

L-al ierbii colț te-oi găsi cândva pe tine
Spunându-mi
Că de sus,
Se văd norii cum mor,
Ca oamenii.

Grădina e crescută din păcatul primordialității

Și ca să ajung acolo,
Acum ,cade peste mine
Zidăria ,edificiul

Și dacă aud eu bine
Ne strigă punctul pre-
Spre pieire...

Și-acum(e post-).