nu mai hrăniți porumbeii cu bucăți de anxietate și speranță aburindă

azi vii să mă cunoști așa cum sunt
acolo unde nu mă pot ascunde
unde oamenii hrănesc porumbeii
iar ei se adună pe asfaltul fierbinte
și nu mai pot fugi de teamă ca nu cumva
să îi strivesc, să le rup aripile și oscioarele
să mă calce în picioare cineva,
vă rog, băgați-mă în pământ
poate acolo e mai răcoare
voi săpa și voi da de râme
biete ființe ce se zbat fără rost
voi da de un trecut jalnic
mizerii, scheletul unui câine
comori lipsite de o hartă
care să ducă la ele
o gaură de vierme
voi păși printr-un albastru oceanic
nu o să am ce contempla
dar mă va durea stomacul
și voi avea extremitățile trupului degerate
oamenii nu se vor holba
mă vor sfărâma cu privirile lor
și voi deveni hrană pentru porumbei
astea-mi sunt gândurile
în timp ce te aștept pe tine
și poate o reușită dată naibii