În negura viitorului

În șoptitul vântului adie cântecul lor
Când primăverile trecute ciripeau peste tot,
Unde au dispărut, de ce nu le mai văd pe cer?
Cum dansau printre crengi în fața geamului meu…

Unde mă uit văd copaci fără viață
Iar crengile lor tremură fără podoabă,
Mi-e dor de mireasma lor...
De dulcele nectar al florilor.

Cu fiecare secundă cerul devine mai întunecat
Lumina Soarelui e în spatele unei cortine gri…
Fiecare rază este ca o binecuvântare amară,
Fiind numai o mângâiere rece și pală.

Totul este învăluit în ceață...
Dar încă aud păsările cum ciripesc,
Lumina Soarelui mi-o amintesc
Cum mă lua în brațe.

Ca din orice alt vis
Ochii mei s-au deschis,
Păsările cântă în cor
Zorii unui nou viitor.